USMF „Nicolae Testemițanu” a urcat 100 de poziții în clasamentul „MosIUR"
- vizualizări: 2212
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a urcat 100 de poziții în clasamentul internațional The Three University Missions (MosIUR) 2022, ediția a VI-a. Astfel, universitatea noastră se situează pe locul 901-1000, fiind unica instituție de învățământ superior din țară prezentă în acest rating.
Potrivit rectorului Emil Ceban, avansarea în clasamentul respectiv este dovada și rezultatul efortului comun al întregii echipe universitare. Este de apreciat faptul că fiecare membru al familiei USMF „Nicolae Testemițanu” conștientizează și își valorifică potențialul în numele prosperării Almei Mater.
În ediția curentă a topului MosIUR, numărul universităților a crescut de la 1650 la 1800, comparativ cu cea de anul trecut.
Clasamentul evaluează, în baza a 16 indicatori, calitatea educației (45%), activitatea științifică (25%) și, pentru prima dată în compilarea clasamentelor academice globale, se apreciază contribuția universităților în societate (30%). Măsurând impactul instituției asupra societății, ultimul criteriu de evaluare face ca MosIUR să devină unul dintre cele mai reprezentative clasamente academice, fiind calificat drept o abordare inovatoare. Ca rezultat, cele mai bune 1800 de universități din 103 țări au fost selectate dintr-o listă de peste 2200 de instituții de învățământ superior din 129 de state.
The Three University Missions, realizat de Universitatea Internațională din Moscova, este primul clasament universitar internațional ce răspunde schimbărilor survenite în educația globală ca urmare a declanșării pandemiei COVID-19.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii