Premieră: stagiul practic de vară evaluat prin intermediul examenului clinic obiectiv structurat
- vizualizări: 2545
Studenții din anul III și IV de la Facultatea de Medicină nr. 1 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care au efectuat stagiul practic de vară în instituțiile medico-sanitare din capitală și centrele raionale, sunt evaluați la capitolul deprinderi practice la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM). În total, 1300 de mediciniști vor fi apreciați pentru demonstrarea dexterităților în îngrijirea pacientului (ÎP) și cele de asistent medical (АМ), în perioada 8 noiembrie-3 decembrie 2021.
Andrei Romancenco, directorul CUSIM, a menționat că în acest mod are loc aplicarea examenului clinic obiectiv structurat (OSCE) – metodă de evaluare recomandată de Federația Mondială de Educație Medicală (World Federation for Medical Education) – stabilit ca obiectiv în Planul strategic de dezvoltare a Universității pentru perioada 2021-2030, la domeniul activitatea didactică educațională. Implementarea OSCE se desfășoară în conlucrare cu Departamentul Didactic și Management Academic și Decanatul Facultății de Medicină nr. 1.
Pentru acest examen, bioinginerii medicali ai Centrului au creat și aplicat un soft special, care le permite studenților să se înregistreze și să fie direcționați automat spre unul dintre cele 8 birouri amenajate pentru examinare. „Este o modalitate în care studentul nu are contact cu profesorul, vine direct în sala de examinare cu sau fără pacient standardizat, realizează sarcina practică afișată pe ușa biroului în maximum cinci minute și pleacă. În partea opusă a ecranului se află examinatorii care evaluează mediciniștii conform unui checklist”, a punctat Andrei Romancenco.
Înainte de examen studenții sunt informați despre procedura propriu-zisă. Ei trebuie să citească atent sarcinile afișate pe ușa biroului spre care a fost direcționat și să reproducă cât mai exact sarcina, eventual să comenteze fiecare acțiune.
Vitalie Chiosa, responsabil coordonator de stagiile practice în domeniul medicinei la Universitate, a accentuat că această metodă de examinare este recomandată la nivel mondial, însă pentru acest contingent de studenți este o premieră. „Vara trecută mediciniștii au efectuat stagiul practic timp de trei saptamâni în domeniul îngrijirii pacientului și patru săptămâni – în calitate de asistent medical. Inițial studenții au fost instruiți și ca rezultat și-au format/dezvoltat aceste abilități, iar acum o parte dintre ele se regăsesc în stațiile noastre. Examinatorii – profesorii și conferențiarii universitari care au coordonat stagiile practice ale studenților – sunt divizați în două echipe și îi monitorizează de la distanță. Nota obținută la acest examen este anunțată a doua zi și se ia în calcul la stabilirea notei finale”, a adăugat coordonatorul.
Alina Gâscă, studentă în anul III, a rămas impresionată de modalitatea de examinare și experiența interesantă pe care a trăit-o, menționând că pentru ea sarcinile au fost foarte ușoare. Tânăra susține că ar fi bine de creat condiții similare cu cele de la CUSIM și în instituțiile medicale.
Elias Abu Sholdom a efectuat stagiul practic într-un spital din țara sa de origine, Israel. Studentul afirmă că a avut parte de o experiență interesantă după care a început să simtă și mai mult responsabilitatea pe care o au medicii în raport cu viața oamenilor. Referitor la examen, studentul străin s-a arătat optimist, fiind sigur că a demonstrat clar dexteritățile însușite.
În opinia medicinistului Sorin Cenușa, OSCE este un examen confortabil, deoarece nu impune presiunea examinatorului, iar studenții se simt mai liberi în prezentarea manevrelor, respectând protocolul.
Iustina Sârbu, studentă în anul IV, a efectuat stagiul practic la Spitalul Raional din Florești, câte două săptămâni în diferite secții. Tânăra a exprimat recunoștință profesorilor și lucrătorilor medicali din spital care, cu răbdare, au ajutat-o să însușească multe manevre, iar ca rezultat a susținut stagiul practic cu brio.
Printre sarcinile ce trebuie realizate de către studenți în cadrul examenului OSCE sunt: măsurarea pulsului, tensiunii arteriale, saturației cu oxigen, sângelui periferic, masei corporale și înălțimii pacientului, temperaturii corpului în fosa axilară; determinarea indicelui de masă corporală, spălarea medicală a mâinilor, îmbrăcarea și dezbrăcarea halatului nesteril și a mănușilor nesterile ș.a.
Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală constituie o subdiviziune a USMF “Nicolae Testemiţanu”. Este fondat în conformitate cu „Programul de dezvoltare a învăţământului medical şi farmaceutic în Republica Moldova pe anii 2011-2020”, cu suportul financiar al Uniunii Europene, întru edificarea şi afirmarea unui spaţiu european al cunoaşterii şi asigurării calităţii educaţiei şi practicii medicale moderne.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii